News

Încurajarea antreprenoriatului local

Încurajarea antreprenoriatului local

Propun inaugurarea celui mai mare incubator de afaceri din România prin transformarea clădirii menite a găzdui aparatul birocratic al Primăriei dintr-un centru de cost într-un centru de profit. Aici s-ar înființa 500 de noi firme pe an și s-ar crea 1500 de noi locuri de muncă anual. Dacă ar rămâne sediu administrativ, investiția realizată ar fi echivalentă cu chiria plătită în prezent de Primărie pentru 40 de ani.

Cel mai bun program social e o slujbă sau o afacere. Nu avem cum să facilităm crearea de noi locuri de muncă fără să facilităm crearea de noi firme.

Noile generații nu pot fi sacrificate la nesfârșit. Amortizarea clădirii nu trebuie să stea pe umerii lor, ai celor care acum sunt copii și care, peste patruzeci de ani, vor avea copii.

 

  • Investiție: 10-12 milioane de euro;
  • Sursa: deja realizat;
  • Durata implementare: deja realizat. Necesar doar reconversie prin hotărâre de Consiliu Local;
  • Sarcina pe bugetul local: 100%, autosustenabil după primul an.

Aș amenaja sediul Primăriei în una din multele clădiri de birouri disponibile în oraș. Primăria Galați poate fi găzduită de foarte multe clădiri de birouri existente în oraș: Fostul IPJ, sediul Romtelecom, Fostul Raiffeisen (banca neagră) - lângă ANAF, hotel Turist și altele.

Leave a Reply

Close