News

O economie a cunoașterii

Administrația publica ar trebui să susțină în Consiliul Local o hotărâre cu privire la un nou campus tehnologic. Acesta ar reprezenta o prelungire a actualului Parc de Soft care a demarat promițător dar, din păcate, în ultimii ani, a fost uitat. Campusul tehnologic ar oferi facilități în domenii creative precum programare, proiectare, nave, design, precum și cercetare în parteneriat cu universitățile gălățene în industria alimentară, robotică și automatică, electronică, producția de drone, imprimare 3D dar și în domeniul farmaceutic și medical. În cadrul campusului tehnologic s-ar construi strategii și pentru dezvoltarea antreprenoriatului local. Acesta ar oferi servicii și pentru companii multinaționale pe minim 100.000 de metri pătrați fiind finanțat din fonduri europene și ar reprezenta o sursă de venit, nu de cost, la bugetul local.

Cele mai valoroase resurse pe care le deține Galatiul sunt oamenii, Dunărea și o conexiune la internet.

Celelalte domenii (IT, naval, științe exacte, chimie alimentară, etc,) dețin potențialul de a crea la rândul lor peste 10.000 de locuri de muncă cu calificare superioară. În prezent la Galați își derulează activitatea în jur de 5.000 de angajați cu studii superioare în aceste domenii. Cifra s-ar putea tripla dacă ne-am angrena în construirea unui campus de tehnologie.
.
  • Investiție: 80-100 milioane de euro;
  • Sursa: fonduri europene;
  • Durata implementare: 4-6 ani;
  • Sarcina pe bugetul local: 1% (1-3 milioane de euro), autosustenabil după primii 2 ani.
Campusul tehnologic ar oferi sedii la prețuri preferențiale sau chiar gratuit, în funcție de numărul de angajați, unor companii internaționale sau multinaționale. Veniturile obținute în urma exploatării acestuia s-ar constitui în venituri la bugetul local și ar fi reinvestite în comunitate.
 
Localizarea acestui campus ar putea fi Cartierul Dimitrie Cantemir, și astfel ar fi și un catalizator al dezvoltării unui cartier de tineri, în acea zonă.
 
Pentru o listă cu majoritatea campusurilor tehnologice din lume, inclusiv cele din Europa, puteți accesa acest link.

Leave a Reply

Close